Scurtă monografie a satului Epureni
Drăgunoiu Emanuel
Epureni este o localitate din cadrul comunei Duda-Epureni situatã în judeţul Vaslui. Studii monografice cu privire la aceastã localitate sunt relativ puţine însã în ciuda acestui fapt am reuşit sã culeg destule informaţii care m-au ajutat sã elaborez o sumarã monografie a localitãţii Epureni. În definitivarea acestei lucrări un aport important l-au avut toponimele care, după parerea mea, în lipsa unor documente istorice acestea sunt singurele dovezi ale existenţei unei comunităţi sau ale unei persoane, practic le confirmă identitatea. Astfel, denumirea unui loc poate păstra o uzuanţă veche care cu timpul se diluează şi prin urmare dispare din memoria colectivă locală. În acest sens voi veni cu exemple pe care le voi folosi în cele ce urmează pentru a întări această idee.
1. Atestarea istoricã
Nu avem prea multe documente referitoare la începuturile acestui sat, dar cele care existã ne pot contura o idee asupra primelor sale momente. Istoria teritoriilor pe care se va dezvolta mai tarziu satul Epureni începe odatã cu actul de danie fãcut de domnul Alexandru cel Bun la o data cuprinsã în perioada 20 decembrie 1414- 8 aprilie 1419. Prin acest act, domnul dãruia la doi zugravi, Nichita şi Dobre „douã sate pe Drisliviţa”[1]. În document este precizat şi hotarul celor douã sate, iar în urma cercetãrilor fãcute de istoricii Gheorghe Ghibãnescu şi Mihai Costãchescu au ajuns la concluzia cã în ceea ce priveşte teritoriile cuprinse spre nord- vest coincid cu teritoriile Epureniului de astãzi.
Poate cã acele teritorii au aparţinut un timp lui Nichita şi Dobre, dar mai târziu au devenit proprietate domneascã, fie prin răscumpărare, prin stingerea familiilor celor doi, fie prin confiscarea acestor pământuri pentru hiclenie[2].
Marele voievod Ştefan cel Mare venea la Huşi, după desele războaie, nu numai cu oastea ci şi cu Sfatul domnesc. Această lume trebuia hrănită şi îngrijită în bune condiţii iar pentru aceasta Ştefan cel Mare a construit un ocol al târgului Huşi, pe o rază de câţiva zeci de kilometri în jurul târgului, care avea menirea să aprovizioneze şi să deservească curtea domnească împreună cu biserica „ Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Din acest ocol făcea parte şi teritoriul pe care se va forma, mai târziu, satul Epureni[3].
După decăderea curţii, domnii încep să acorde moşii din teritoriul târgului Huşilor la diferite persoane pentru serviciile lor sau acceptă vânzarea terenului către persoane fizice, lucru ce s-a întâmplat şi la Epureni.
Documenele vremii de la sfârşitul secolului al XVII-lea surprind această realitate şi ni-l prezintă pe un anume Istrate Vrabie din ţinutul Fălciului, care cumpără mai multe pământuri şi vii în Epureni, însă marea parte a viitoarei moşii Epureni a rămas în continuare ca domeniu al târgului Huşi[4].
Se pare că pe la sfârşitul secolului al XVII-lea- începutul secolului al XVIII-lea, deja se crease o mică aşezare umană, formată doar din câteva case, ce purta numele Epureni, dar care nu era recunoscută ca sat.
Odata cu venirea domnilor fanarioţi în Ţările Române, în cazul de faţă, Moldova, primul dintre ei, Nicolae Mavrocordat i-a dăruit boierului Iamandi “cinci fălci de vii dinu viile domneşti de la Huşu din dialul Lupului”[5]. Unul din primii membri ai familiei Iamandi atestaţi documentar este cel care avea moşia Plotoneşti din ţinutul Fălciului; a fost capuchehaie la Bender şi la Hotin.
Această moşie din ţinutul Epurenilor a aparţinut familiei Iamandi de la începutul secolului al XVIII-lea până la naţionalizarea din vremea comuniştilor, după Al Doilea Război Mondial. În tot acest timp satul a trecut în proprietatea mai multor membri ai familiei Iamandi[6].
2. Cadrul natural
Din punct de vedere geografic, localitatea Epureni este situată în Podişul Central Moldovenesc, la Nord şi Vest este mărginită de dealurile Lohanului, la Sud de depresiunea Huşilor, iar spre Est de cuesta dealului Câlcea. Este aşezat pe terasa inferioară şi mijlocie al pârâului Epureni care traversează satul de la Nord la Sud şi ca un reper geografic regional se află la 2,5 kilometri Nord de localitatea Huşi.
Relieful este unul depresionar şi este alcătuit din podişuri sculpturale cu fragmente sub formă de dealuri cu văi înguste. Sistemul depresionar este alcătuit din Valea Grecului, Valea lui Ivan, ambele aflate la Est de localitate şi Valea Benţa- Recea situată la Sud de Epureni. Toate aceste văi fac parte din latura estică a Podişului Central Moldovenesc. Altitudinea maximă a reliefului zonal este de aproximativ 300 de metri, de aceasta altitudine se bucură “Piscul lui Vodă”[7], loc de unde probabil Ştefan cel Mare urmărea mişcările de trupe ale turcilor, iar tradiţia istorică mai spune că de pe vârful acestui pisc, Ştefan cel Mare a tras cu arcul şi acolo unde a căzut săgeata s-a construit biserica ,, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” însă nu există niciun act documentar care să ateste acest lucru.
Localitatea Epureni este situată într-o zonă cu un climat temperat- continental cu uşoare nuanţe microclimatice locale care fac ca temperatura sa varieze cu ± 1º C. Temperatura medie anuală este de 9,5 º C. Verile sunt călduroase şi cu frecvente perioade de secetă, temperaturile maxime urcând până la 40 º C iar iernile sunt geroase bătând uneori crivăţul. Inversiunile termice sunt frecvente datorită reliefului iar acest factor atrage şi frecvenţa mare a brumei care produce pagube agriculturii[8].
Reteaua hidrografică este relativ bogată având în vedere faptul că Epureniul se bucură de două iazuri, Benţa Veche, respectiv Benţa Nouă, ultimul dintre ele având barajul betonat şi un potenţial piscicol însemnat. Aceste iazuri sunt alimentate de pârâul Benţa şi de pârâul Epureni ambele izvorând din Dealurile Lohanului şi fiind despărtite de interfluviul Epureni[9].
Culmile dealurilor din partea nordică a satului sunt împădurite cu specii de arbori precum: gorun, tei, frasin, carpen, stejar sau fag. Principalele plante care se cultivă pe aceste teritorii sunt în primul rând viţa de vie, datorită faptului că în această regiune există condiţii de climă şi sol favorabile pentru astfel de cultură, apoi grâul, orzul, porumbul, floarea soarelui sau pomi fructiferi.
3. Populaţia
De-a lungul timpului s-au realizat o serie de recensăminte care ne-au permis să ne facem o imagine de ansamblu cu privire la numărul locuitorilor şi la fluctuaţia populaţiei din Epureni. O primă catagrafie atestată documentar a fost făcută la 1804 iar atunci Epureniul era format din 18 gospodării însă în ciuda acestei informaţii este greu să estimăm numarul de persoane care locuiau în sat. Se pare că pe la 1848 epidemia de holeră determină părăsirea satului a unui număr însemnat de familii. În perioada postbelică numărul populaţiei creşte semnificativ.Astfel, în urma recensământului realizat în 1977 populaţia comunei Duda- Epureni număra 5611 de locuitori dintre care satul Epureni găzduia 1942 locuitori. În anul 1992 s-a făcut un nou recensământ şi s-a constatat o scădere a populaţiei atât la nivel de comună cât şi în satul Epureni, acesta numărând o populaţie de 1654 de locuitori. Un ultim recensământ a fost realizat în 2007 şi faţă de 1992 s-a constatat o palidă scădere a populaţiei, practic nesemnificativă. Dacă în 1992 existau 1654 de locuitori, în 2007 erau 1637, o diferenţă infimă[10].
În ultimii ani şi mă refer la perioada post-comunistă, sporul natural a fost în general coborât. Cauza principală o constituie în primul rând potenţialul economic scăzut din zona rurală care a determinat migrarea celei mai mari părţi din populaţie, în special a tineretului, spre oraşele ţării sau în afara graniţelor.
4. Aspecte economice
Având în vedere faptul că este o zonă rurală, economia în localitatea Epureni este slab dezvoltată ca de altfel în mai toate localităţile din România. Principala ocupaţie a sătenilor este agricultura şi creşterea animalelor. Există şi cinci societăţi comerciale care au creat localnicilor diverse locuri de muncă şi au oferit o gamă de meserii precum cea de zidar, vânzător sau de confecţioner încălţăminte. Aceste societăţi au avut un aport destul de important în dezvoltarea economică a satului. La nivel individual mai există şi diverşi meşteşugari care se ocupă cu sculptura, croitoria, tâmplăria sau apicultura.
5. Aspecte culturale
Căminul cultural este văzut ca o oază a culturii româneşti şi are darul de a împărtăşi şi ridica nivelul de conştiinţă al populaţiei locale. Acesta dă prilejul intelectualităţii satului de a se manifesta plenar, de a-şi pune în valoare diverse calităţi actoriceşti sau interpretative. Tematica variată are în vedere şi păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor locale iar organizarea acestor manifestaţii este de natură să antreneze participarea cât mai largă a cetăţenilor.
Căminul cultural din Epureni are aceleaşi scopuri expuse mai sus şi pănă în 1990 era centrul de proiecţie cinematografică al comunei. În prezent căminul găzduieşte diverse activităţi cultural-educative constând în spectacole de muzică populară, piese de teatru, poezii patriotice sau dansuri populare. Căminul cultural mai are în dotare şi o bibliotecă comunală cu peste 350 de cititori care are un rol important pentru culturalizarea cetătenilor[11].
Pe parcursul anului se mai organizează diverse serbări ale satului cum ar fi în ziua hramului, când se organizează baluri şi întreceri sportive, apoi spectacole de Crăciun, Anul Nou sau de Paşti.
6. Aspecte religioase
Biserica, în ciuda faptului că de-a lungul timpului a fost venerată de unii sau contestată de alţii, a reprezentat întotdeauna un loc de refugiu spiritual, un loc în care credincioşii şi-au găsit liniştea sufletească. De aceea, consider că biserica are un rol fundamental în cadrul unei comunităţi.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Epureni îşi adună enoriaşii în fiecare duminică şi în zilele de sărbătoare pentru a asculta slujba preotului. Acest aspect are o importanţă deosebită deoarece cu această ocazie o mare parte a localnicilor se adună într-un loc în care domneşte bunătatea, formându-se astfel relaţii cordiale între oamenii din sat.
Biserica cu hramul pe data de 15 august, a fost ridicată în anul 1834. Parohia avea 360 de familii cu 1800 de suflete şi era păstorită de V. Cehan. Preoţi mai vechi ai acestei biserici sunt Cireş Zaharia, Ropotă Vasile, Melinte iar în prezent biserica este păstorită de preotul Irimia Laurenţiu[12].
Oamenii din satul Epureni sunt creştini ortodocşi cu excepţia a patru sau cinci persoane (nu am informaţii sigure cu privire la numărul de persoane) care practică cultul creştin „Martorii lui Iehova” adunările acestora având loc într-un lãcaş de cult din Huşi. Mai există şi câteva familii care sunt de confesiune catolică însă nici aici nu deţin informaţii precise cu privire la numărul acestora.
7. Primăria şi administraţia
Fosta primărie din comuna Duda- Epureni funcţiona în curtea boierului Iamandi, primul primar, Toader Mutu, fiind şi hotarnic la acest boier. În trecut centrul de comună era la Duda. Pentru o scurtă perioadă de timp primăria a fost mutată la Epureni, pentru ca, în anul 1908 să revină la Duda. În a doua parte a secolului al XIX-lea primari au fost Gheorghe Mutu şi Spiridon Mutu, fii lui Toader Mutu. Pe timpul primului război a fost primar Gheorghe Hristache şi ajutor de primar Costache Andrieş. În anul 1944 trupele ruse impun un primar originar din Basarabia, dar care nu a stat decât un an[13].
Până în anul 1968 Duda era reşedinţă de comună însă prin noua organizare teritorial- administrativă centrul de comună se mută la Epureni.
Prin culegerea de informaţii din diverse materiale în care s-a scris despre localitatea Epureni prin observaţii şi cercetări proprii într-o oarecare măsură, am urmărit să ofer o abordare cât mai „curată” şi apropiată de cerinţele celor interesaţi de cunoaşterea acestui spaţiu în care s-a format şi s-a dezvoltat Epurenii.
Bibliografie:
1. „Lohanul” , nr. 11, Huşi, 2007.
2. Catalogul documentelor moldoveneşti, vol. IV (1676 - 1700), Bucureşti, 1970, întocmit de Mihai Regleanu, Doina Duca Tinculescu, Veronica Vasilescu, Negulescu Constanţa.
3. Cireş, Zaharia, Istoricul bisericii Epureni şi a satului, (manuscris).
4. Iorga, Nicolae, Boieri şi răzeşi în Bucovina şi Basarabia în cele dintâi decenii după anexare, în Analele Academiei Române, Seria II, Tomul XXXV, 1912 - 1913, Memoriile Secţiunii Istorice, Bucureşti, 1913.
5. Merlan, Vicu, Contribuţii monografice asupra Depresiunii Huşilor, Editura Lumen, Iaşi, 2008.
6. Stoicescu, Nicolae, Ovid Sachelarie, Dicţionar.Instituţii feudale în Ţările Române, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1988.
Satul Epureni
Căminul Cultural
Fostul conac al boierului Iamandi
Biserica din Epureni
Biserica din Epureni, plan îndepărtat
Primăria comunei Duda- Epureni, vedere din faţă
Troiţă, sculptură în lemn
Iazul Benţa Nouă
[1] Gheorghe Ghibănescu, Surete şi izvoade, vol.XXII, p.89-90 apud Adrian Butnaru, Începuturile şi proprietarii satului Epureni din fostul ţinut Fălciu în „Lohanul” , Huşi, nr. 11, 2010, p.19.
[2]Ibidem., apud Nicolae Stoicescu, Ovid Sachelarie, Dicţionar.Insttituţii feudale în Ţările Române, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1988, p. 387.
[3] Ibidem, V. Costăchel, P. P. Panaitescu, A. Cazacu, Viaţa feudală în Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV - XVII), Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1957, p. 415.
[4] Ibidem, Catalogul documentelor moldoveneşti, vol. IV (1676 - 1700), Bucureşti, 1970, întocmit de Mihai Regleanu, Doina Duca Tinculescu, Veronica Vasilescu, Negulescu Constanţa, p. 327.
[5] Ibidem, N. Iorga, Boieri şi răzeşi în Bucovina şi Basarabia în cele dintâi decenii după anexare, în Analele Academiei Române, Seria II, Tomul XXXV, 1912 - 1913, Memoriile Secţiunii Istorice, Bucureşti, 1913, p. 35.
[6] Zaharia Cireş, Istoricul bisericii Epureni şi a satului, (manuscris), p. 3.
[7] Vicu Merlan, Contribuţii monografice asupra Depresiunii Huşilor, Editura Lumen, Iaşi, 2008, p.130.
[13] Ibidem, p. 560.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu